Dodon: „Eu mai discut cu doamna Durleșteanu. Sunt diferite scenarii, iar majoritate în Parlament există

În sfârșit am avut un dialog, după o pauză de trei luni. Mă bucur că a avut loc această întrevedere. Consider că, la această etapă, să vorbim despre scenarii politice, în condiții de pandemie, ar fi inuman, incorect și sunt ferm convins că oamenii așteaptă să prioritizăm agenda noastră.

Noi am înaintat o candidatură la funcția de prim-ministru și rămân la această părere. Candidatura a fost înaintată anterior. Dacă vor fi alte candidaturi, noi suntem gata să le examinăm.

Alegeri anticipate ar fi un compromis, așa cum își dorește Președinția și PSRM. Când? Mai târziu, în toamnă, putem să discutăm, dar, reconfirm, după ce suntem siguri că facem față situației pandemice. Tot ce ține de alegeri anticipate, discutăm, dar după ce cei care strănută sunt sănătoși.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata