Doi moldoveni, prinși la pescuit în apele de frontieră cu unelte interzise, iar al treilea în timp ce tăia ilicit arbori în zona de frontieră

Polițiștii de frontieră au depistat trei conaționali, dintre care doi la pescuit în apele de frontieră cu unelte interzise, iar al treilea în timp ce tăia ilicit arbori în zona de frontieră. Incidentele au fost înregistrate la sfârșitul săptămânii trecute, în zona de competență a SPF Cahul și SPF Vulcănești.

Potrivit oamenilor legii, în primul caz sunt documentați doi locuitori ai satului Manta, raionul Cahul. Bărbații au fost surprinși la prins ilegal de pește, având cu ei opt plase de tip monofilament cu o lungime totală de 400 de metri. Aceștia nu dețineau acte de identitate și nici nu se avizaseră la subdiviziunea de frontieră pentru desfășurarea pescuitului. Pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, persoanele au fost sancționate cu amenzi contravenționale în valoare a câte 6 u.c. fiecare. Obiectele de pescuit au fost ridicate și transmise către angajații IPM Cahul, urmând să se expună asupra faptului.

Într-un alt caz este vizat un locuitor al satului Mirnoe, raionul Taraclia, care a fost depistat în timp ce defrișa ilegal arbori într-o fâșie forestieră, aflată în zona de frontieră. La fel, bărbatul era fără acte de identitate și fără avizul prealabil de la Poliția de Frontieră. Asupra sa s-a depistat un motoferăstrău cu care reușise să doboare mai mulți arbori de salcâm. La fața locului, polițiștii de frontieră au depistat și un motocultor cu remorcă încărcată cu trunchiurile arborilor defrișați ilegal. Pentru aflarea sa ilegală în zona de frontieră, persoana s-a ales cu o amendă în valoare a 12 u.c. Totodată, obiectele infracțiunii au fost ridicate și indisponibilizate la subdiviziunea de frontieră, despre caz fiind sesizat IPM Taraclia care va stabili încadrarea juridică a faptelor, cu calcularea prejudiciului cauzat mediului.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata