Donald Trump a fost pus sub acuzare pentru încercarea de a anula alegerile din 2020

Fostul preşedinte american Donald Trump a fost inculpat penal pentru că a complotat în scopul anulării înfrângerii sale în alegerile din 2020, informează Digi24.ro.

Potrivit CNN, în cadrul anchetei avocatului special Jack Smith, Trump a fost acuzat de: conspiraţie în vederea fraudării Statelor Unite; conspiraţie în vederea obstrucţionării unei proceduri oficiale; obstrucţionarea şi încercarea de obstrucţionare a unei proceduri oficiale; şi conspiraţie împotriva drepturilor.

El urmează să se prezinte, joi, la Tribunalul Federal din Washington. „La mai bine de două luni de la ziua alegerilor din 3 noiembrie 2020, inculpatul a răspândit minciuni potrivit cărora ar fi existat o fraudă care să determine rezultatul alegerilor şi că el ar fi câştigat de fapt”, se arată în rechizitoriu.

„Aceste afirmaţii au fost false, iar acuzatul ştia că sunt false, dar acuzatul le-a difuzat oricum – pentru a face ca afirmaţiile sale false cu bună ştiinţă să pară legitime, pentru a crea o atmosferă intensă de neîncredere şi furie şi pentru a eroda încrederea publicului în administrarea alegerilor”, se mai arată în document.

Complotul pentru a anula alegerile din 2020 a spulberat normele prezidenţiale şi a culminat cu un atac fizic de neconceput la Capitoliul SUA, la 6 ianuarie 2021, când Congresul s-a reunit pentru a certifica victoria preşedintelui Joe Biden.

Chiar şi înainte de asta, Trump s-a angajat într-o campanie de presiune fără precedent faţă de lucrătorii electorali şi legislatorii statelor, faţă de oficialii Departamentului de Justiţie şi chiar faţă de propriul său vicepreşedinte pentru a-i convinge să anuleze rezultatele din 2020. Smith a declarat reporterilor că va solicita un „proces rapid” şi a încurajat membrii publicului să citească actul de acuzare.

„Atacul din capitala naţiunii noastre, din 6 ianuarie 2021, a fost un atac fără precedent asupra sediului democraţiei americane şi, aşa cum este descris în rechizitoriu, a fost alimentat de minciuni”, a declarat Smith într-o scurtă declaraţie.

„Minciuni ale acuzatului care au vizat obstrucţionarea funcţiei fundamentale a procesului de colectare, numărare şi certificare a rezultatelor alegerilor prezidenţiale de către guvernul naţiunii americane”, a mai adăugat el.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata