Dorin Recean a avut o întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statului Qatar, Meshaal Mohammed Al-Kubaisi

Posibilitățile de intensificare a relațiilor bilaterale au fost discutate în cadrul întrevederii prim-ministrului Dorin Recean cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statului Qatar în Republica Moldova, Meshaal Mohammed Al-Kubaisi. În contextul semnării recente a Acordului privind liberalizarea regimului de vize între țările noastre, a fost reiterată propunerea lansării unei curse aeriene directe Doha-Chișinău.  

Șeful Executivului s-a arătat interesat de preluarea experienței qatariene în domeniul aviației civile, inclusiv prin deschiderea unei școli de formare a piloților în Republica Moldova.

Premierul Dorin Recean s-a mai referit la intensificarea cooperării comercial-economice, în domeniul agroalimentar și al energiei, precum şi la atragerea investițiilor în țara noastră.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata