Pandemia de coronavirus scade din turații. Astfel, 2.836 de moldoveni au fost testați pozitiv la COVID-19, cu aproape 800 mai puțini decât săptămâna trecută, potrivit datelor actualizate ale Ministerului Sănătății, cu privire la situația epidemiologică care s-a înregistrat pe întreg teritoriul țării, în perioada 6 – 12 martie, în urma a 21.84 de teste efectuate.
Totodată, din cauza infecției, alți 22 de moldoveni și-au pierdut viața.
În același timp, 180 de cetățeni s-au imunizat cu doza I, iar alți 205 – cu doza a II-a a vaccinului anti-COVID-19. Astfel, în intervalul de timp 6 – 12 martie, au fost administrate aproximativ 730 de doze de vaccin, dintre care numai opt la minori.
În total, autoritățile anunță că au fost imunizați, până în prezent, puțin peste 1.076.830 de moldoveni.