Fermierii amenință cu proteste, dacă nu vor fi interzise importurile de cereale din Ucraina

Fermierii moldoveni amenință să iasă la proteste, dacă nu vor fi interzise importurile de cereale din Ucraina. Asta după ce, Alexandru Slusari a anunțat că prețul la grâu a coborât cu doi lei per kilogram.  

În context, președintele Asociației Forța Fermierilor a avertizat că, dacă autoritățile nu vor lua o decizie, similară celei aprobată de Comisia Europeană, agricultorii vor ieși la proteste după ce vor termina lucrările de semănat.

Astfel, într-o reacție oferită pentru Europa Liberă, Vladimir Bolea a declarat că există o intenție în acest sens.

„În conformitate cu deciziile comunitare luate privind impunerea unor restricții la importul de cereale din Ucraina în unele state ale UE, Ministerul Agriculturii elaborează măsuri similare, ce urmează a fi coordonate cu autoritățile naționale și UE”, se arată în răspunsul ministrului Agriculturii.

Potrivit Serviciului Vamal al Ucrainei, statul vecin a exportat în 2022 în Moldova grâu în valoare de 20,6 milioane de dolari, în creștere de 5,2 ori față de 2021, și oleaginoase în valoare de 57 de milioane de dolari, de 21 ori mai mult decât în anul precedent.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata