Fermierii și guvernul vor reveni la masa discuțiilor marți, 20 februarie

După 5 zile de protest, agricultorii s-au așezat la masa de discuții cu premierul, Dorin Recean și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. În cadrul discuțiilor, șeful Executivului a menționat că blocarea vămilor nu va aduce mai multe subvenții. Recean a specificat că, în ultimii ani, fondul de subvenționare a fost majorat, iar autoritățile sunt în căutare de soluții.

DORIN RECEAN, premierul Republicii Moldova

Nu ajută să blocați drumurile și vămile. Din contra, impuneți un cost și mai mare asupra agenților economici, care plătesc taxe din care se plătesc subvenții și ajutoarele, inclusiv în agricultură.  Vicepremierul Bolea a anticipat necesitățile agricultorilor și noi până la urmă am suplimentat bugetul cu aproximativ 400 de milioane de lei anume pentru domeniul agricol. Dacă să ne amintim de protestul actual, vă rog să vă amintiți că vicepremierul Bolea a ieșit cu inițiativa pentru Comisia Situații Excepționale de alocare suplimentară de 50 milioane de lei celor care au avut de suferit în urma secetei la Cahul, Vulcănești și Edineț, iar după aceasta dumneavoastră ați decis să ieșiți la protest.

Fermierii insistă în continuare pe repartizarea motorinei oferită de România.

ALEXANDR SLUSARI, președintele Forța Fermierilor

„Sunt două probleme majore care acum sunt vitale pentru agricultori. Prima este motorina română care este o rușine națională ceea ce s-a întâmplat, cu această motorină. A arătat multe lucruri și incapacități a Republicii Moldova. Acum agricultorii vor să cunoască exact când ajunge această motorină, care este pentru foarte mulți ultima speranță.

Fermierii prezenți la discuții afirmă că agricultorii mici și mijlocii sunt la limita posibilităților de a începe anul agricol. Astfel, aceștia au adăugat că dacă statul nu va oferi un suport, fiecare agricultor de grupa a doua va pierde 4.000 de lei pe hectar. Mai mult, ei solicită ca statul să intervină pentru ai ajuta cu luarea creditelor de la bănci.

DUMITRU TODOS, fermier din Cahul

Problema principală pe care o avem noi este lipsa de gaj, noi nu putem merge la bancă pentru a lua credit și banca nu vrea să discute cu noi, deoarece aceasta este politica băncii naționale. De aceea noi cerem ca să fie schimbată această politică și să facem acest credit agricol, în care statul să poată să garanteze 50 la sută.

De altă parte, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea a venit cu unele propuneri care pot soluționa parțial problemele din agricultură, cu ajutorul ODA.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare

dacă în primă fază vorbim despre credite, evident trebuie de lucrat și de făcut aceste două credite împreună cu ministerul Economiei, ministerul Finanțelor, să elaborăm acest mecanism de creditare, de lungă durată de 10-15 ani. Ceea ce se poate de făcut rapid este o sumă de 500 de mii de lei cu 90% din partea statului cu o perioadă de 18 luni de acordare inițială și cu 7% dobândă plătite din partea statului.

În urma discuțiilor, care au durat o oră și jumătate, ambele părți au convenit ca să se întâlnească în data de 20 februarie, la ora 10, când Guvernul va enunța cu exactitate când urmează să ajungă motorina din România.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata