Feroviarii din întreaga țară au ieșit la proteste. Aceștia au cerut plata urgentă a restanțelor salariale

Feroviarii din întreaga țară au ieșit la proteste. Aceștia au manifestat în fața Guvernului, Parlamentului și Președinției, cât și în alte șase noduri feroviare din țară. Protestatarii revendică, în principal, plata urgentă a restanțelor salariale și compensarea pierderilor cauzate de întârzierile în achitarea salariilor.

„Vrem salariile noastre și le vrem acum. Vrem dreptate. Vrem respect. Vrem soluții. Dacă nu suntem ascultați vom reveni și vom reveni mai mulți – mai hotărâți, mai uniți. Nu ne vom opri până nu obținem ceea ce merităm.”

„Noi vrem lefi. Lefile noastre, măcar restanțele să ni le dea până la urmă, să putem să supraviețuim, să ieșim din iarnă cu prețurile acestea la energie, la gaze, la toate. Avem datorii la toate magazinele, la toate băncile și nu mai vorbesc de nu mai știu ce. Vrem lefi, vrem leafă măcar să se ridice cu o mie-două de lei.”

„Mie îmi trebuie salariul să mi-l dea să am ce pune în geantă, să trimit copiii la școală. Eu am doi copii de școală, înțelegeți? Am șapte luni de zile de când nu am mâncat fierbinte acasă. Femeia mă întreabă: da cum să îți pun în geantă dacă nu îți dă ție salariul?”

Potrivit președintelui Federației Sindicale a Feroviarilor, Ion Zaporojan, Sindicatul cere implicarea Guvernului pentru achitarea urgentă a restanțelor salariale, precum și compensarea pierderilor cauzate de întârzierile la plată. De asemenea, solicită majorarea salariului minim în cadrul întreprinderii la 5.500 de lei, având în vedere că în prezent acesta este de 3.500 de lei. În lipsa unor „măsuri urgente”, cei aproximativ 4.850 de salariați ai întreprinderii ar putea fi nevoiți să își suspende contractele individuale de muncă.

ION ZAPOROJAN, președintele Federației Sindicale a Feroviarilor: „ – La noi acum în țară este 5.500 de lei salariul minim, la Calea Ferată încă este 3.500, din 2022, și pe acelea nu le primesc. – Doleanța dumneavoastră de bază față de Guvern? – Achitarea salariilor așa cum stipulează legea și transferarea banilor în buget pentru întreținerea căii ferate. Chiar așa de greu de găsit soluții? Au bani pentru fiecare ramură, dar pentru feroviari zece ani de zile. Scuzați, e timpul. – Dacă nu veți fi auziți? – O să organizăm astfel de manifestații până nu o să ne audă.”

Prezent în fața protestatarilor, secretarul de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării regionale, Mircea Păscăluță, a declarat că plata salariilor este o prioritate absolută, și au fost făcute eforturi pentru a obține sprijin financiar, a eficientiza cheltuielile și a atrage investiții. Printre măsurile menționate de acesta se numără accesarea de fonduri europene, optimizarea cheltuielilor și restructurarea organizațională, precum și implementarea unor mecanisme financiare pentru acoperirea cheltuielilor operaționale.

MIRCEA PĂSCĂLUȚĂ, secretar de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Noi înțelegem problemele care sunt la căile ferate și ne-am expus de fiecare dată că noi suntem alături de segmentul feroviar. Domnul director Tomșa, alături de noi, cu resursele pe care le are face o muncă colosală, astfel încât să fie asigurate două priorități de bază: una este plata salariilor. A doua este activitatea operațională, acolo unde fiecare dintre voi este implicat în acest segment strategic pentru țara noastră.”

Potrivit Federației Sindicale a Feroviarilor, proteste s-au desfășurat și la Ocnița, Bălți, Ungheni, Bender, Basarabeasca și Giurgiulești.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata