Filat: „PAS este, la acest moment, singurul partid pro-european ce va accede în parlament, cu șanse reale de a obține majoritatea și prelua guvernarea”

PAS este, la acest moment, singurul partid pro-european ce va accede în parlament, cu șanse reale de a obține majoritatea și prelua guvernarea și, mai ales, cu capacitate de a realiza reformele necesare Republicii Moldova. De această părere este fostul președinte al Partidului Liberal Democrat, Vladimir Filat.

Filat spune că pericolul ca Dodon, Voronin, Șor, Usatii, iar în spatele lor, ca întotdeauna, Plahotniuc, să facă majoritatea în parlament și, implicit, să preia guvernarea este unul extrem de mare. Și în aceste alegeri, un rol important îl va juca extraordinara noastră diasporă căreia îi revine, din nou, rolul de a-și ajuta frații și părinții rămași în țară la fel cum au făcut și la alegerea președintelui Maia Sandu, a adăugat fostul premier al țării.

„Alegerile ce vor avea loc pe data de 11 Iulie sunt un examen al maturității noastre ca societate și sunt totodată hârtia de turnesol ce va arăta Europei și întregii lumi unde vrem să fim și mai ales ce vrem noi să fim”, a completat acesta.

Amintim, la acest scrutin, PLDM nu va participa, formațiunea venind cu un îndemn de susțienere a Partidului Acțiune și Solidaritate.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata