Finlanda a devenit oficial cel de al 31-lea membru al NATO. Reacția Rusiei

Finlanda a devenit marţi cel de-al 31-lea membru al Alianţei Nord-Atlantice în urma unei ceremonii desfăşurate la sediul NATO în cadrul căreia a depus instrumentul de aderare, care a fost înaintat secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, reprezentantul statului gardian al tratatului fondator, transmite Agerpres.

Ultimul pas înainte de aderarea Finlandei a avut loc marţi la sediul Alianţei, unde Turcia, ultima care a ratificat aderarea statului nordic, a transmis documentele în cauză reprezentanţilor SUA.

Apoi, la ora locală 14.30, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a invitat, în cadrul unei ceremonii publice, pe ministrul de externe finlandez, Pekka Haavisto, să depună instrumentul de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord, înmânându-l secretarului de stat american, Antony Blinken, reprezentant al statului gardian al tratatului fondator.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat apoi că Finlanda este oficial a 31-a ţară membră a NATO.

„Sunt tentat să spun că este poate singurul lucru pentru care îi putem mulţumi preşedintelui rus (Vladimir) Putin, pentru că, încă o dată, a grăbit ceva ce dorea să evite agresând Ucraina”, a declarat secretarul de stat american înainte de ceremonie.

Steagul Finlandei va fi arborat pentru prima dată la sediul NATO marţi după-amiază, în cadrul unei ceremonii la care participă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, miniştrii de externe din statele aliate, ambasadorii ţărilor membre NATO şi reprezentanţii militari.

Între timp, rușii spun că nu vor lăsa fără răspuns aderarea Finlandei la NATO, ceea ce reprezintă o nouă escaladare a relaţiilor cu Alianţa Nord-Atlantică. Acest fapt a fost declarat de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a promis „contramăsuri” şi a calificat extinderea Alianţei Nord-Atlantice drept o „atingere la securitatea” Rusiei.

„Este o nouă agravare a situaţiei. Extinderea NATO este o atingere la securitatea noastră şi la interesele naţionale ruse”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata