FMI aprobat programul pentru Republica Moldova în valoare de 590,6 milioane de dolari

Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internațional a aprobat programul pentru Republica Moldova în valoare de 590,6 milioane USD pentru o perioadă de 3 ani și 4 luni. Această decizie permite alocarea, în curânt, țării noastre a primei tranșe de împrumut de 84,4 milioane USD.

Consiliul Executiv al FMI a aprobat astfel cererile Moldovei pentru un program de reformă economică în cadrul Mecanismului extins de creditare (ECF) şi Mecanismului de finanţare extinsă (EFF). Aprobarea acestor cereri permite deblocarea a aproximativ 84,4 milioane de dolari.

Kenji Okamura, director general adjunct și președinte interimar al FMI, a declarat: „Autoritățile moldovenești au făcut progrese lăudabile în reabilitarea sectorului bancar și în consolidarea stabilității macrofinanciare. Cu toate acestea, pandemia de COVID-19, seceta din 2020 și creșterea continuă a prețurilor globale la energie au încetinit activitatea economică, au intensificat riscurile și au complicat elaborarea politicilor. În timp ce asistența financiară de urgență din partea partenerilor internaționali a ajutat la atenuarea impactului economic al pandemiei, Moldova rămâne printre cele mai sărace țări din Europa. În acest context, programele susținute de FMI au trei obiective principale: în primul rând, susținerea redresării post-pandemie; în al doilea rând, să abordeze nevoile stringente de dezvoltare și, în al treilea rând, să consolideze guvernanța și cadrele instituționale ale Republicii Moldova.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata