Fost președinte al SUA, internat în spital

Fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, în vârstă de 75 de ani, a fost internat în spital, într-o secție de terapie intensivă. Clinton primește tratament pentru o infecţie identificată în sânge. Problema medicală nu are legătură cu Covid, potrivit informațiilor furnizate de purtătorul său de cuvânt.

Spitalizarea a avut loc în California, la centrul medical Irvin. Clinton este în recuperare şi are o stare generală bună.

Bill Clinton a fost preşedinte al SUA din 1993 până în 2001. El a mai fost spitalizat în trecut, cum s-a întâmplat şi în 2004, când a fost supus unei operaţii de pentru a elibera patru artere înfundate, şi în 2010, când a suferit o angioplastie.

Între aceste două operaţii, Bill Clinton, care era cunoscut pentru preferinţele sale pentru mâncarea grasă, a început un regim vegetarian.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata