Fostul premier al țării, Ion Chicu, citat la CNA. Află de ce

Președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), ex-premierul Ion Chicu, a fost citat joi la Centrul Național Anticorupție în legătură cu sesizarea depusă privind pretinse ilegalități admise de către Comisia pentru Situații Excepționale, transmite IPN.

„Este vorba despre o sesizare pe care, împreună cu colegii din Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, am depus-o în februarie la Procuratura Generală pe activitatea Comisiei pentru Situații Excepționale, pe acele 60 de dispoziții adoptate de această Comisie pe parcursul anului 2022. Am specificat foarte clar care sunt încălcările cu semne evidente de uzurpare a puterii de stat, de fraudare a banilor publici și multe-multe alte probe și ilegalități a acestei Comisii, admise în condițiile stării de urgență”, a declarat Ion Chicu la ieșirea din CNA.

Potrivit lui, sesizarea a fost transferată de la Procuratura Generală la Procuratura Anticorupție, iar ulterior documentul a fost remis către CNA.

„Astăzi, ofițerul de investigație la care a ajuns această sesizare ne-a invitat să venim cu unele detalii suplimentare în vederea, sper eu, a deschiderii unui caz penal pe acest subiect. Or, noi am adus toate probele respective”, a mai spus liderul PDCM.

Fostul premier consideră că încălcarea legislației nu trebuie să rămână nepedepsită și nu trebuie să reprezinte un fel de „carte blanche” pentru noul Guvern și noua CSE.

„Această Comisie pentru Situații Excepționale și-a arogat niște competențe care depășesc cadrul ei de competențe. Și avem și hotărârea Curții Constituționale din vara anului 2020, care stabilește clar: nu poate puterea executivă să-și aroge competențele puterii legislative”, explică fostul prim-ministru.

Potrivit lui, CSE a mai emis decizii care nu au absolut nimic comun cu starea de urgență, energetica sau războiul.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata