FOTO/ Anatolie Nosatîi a avut o întrevedere cu omologul său român, Angel Tîlvăr

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi și omologul său român, Angel Tîlvăr au avut o întrevedere, în contextul participării țării noastre la conferința privind securitatea regiunii Mării Negre, organizată la București sub egida Platformei Internaționale Crimeea.

Agenda discuțiilor a cuprins subiecte cu privire la cooperarea bilaterală în domeniul militar și intensificarea acesteia, situația de securitate regională, provocările cu care se confruntă actualmente Moldova și despre instruirea comună a militarilor moldoveni și români în cadrul exercițiilor bilaterale și multinaționale.

În context, Anatolie Nosatîi i-a mulțumit lui Angel Tîlvăr pentru susținerea acordată de România pentru modernizarea Armatei Naționale, subliniind cât de importantă este aceasta pentru Moldova în parcursul său european.

Totodată, în Belgia, comandantul Armatei Naționale, general de brigadă, Eduard Ohladciuc a avut o întrevedere cu experții NATO. Aici, printre altele, au fost trecute în revistă subiectele legate de colaborarea dintre Moldova și Alianţa pe dimensiunea apărării, cu accent pe programele şi inițiativele comune implementate de-a lungul anilor, direcționate spre transformarea instituției de apărare în una modernă, aliată standardelor internaționale, informează Ministerul Apărării.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata