FOTO/ Imagini care vă pot afecta emoțional. Dublu omor la Hiliuți, în raionul Fălești

Corpurile neînsuflețite ale doi bărbați de 25 și, respectiv, 26 de ani, au fost depistate în fâșia forestieră din sectorul de vile amplasat în extravilanul satului Hiliuți din raionul Fălești. În urma examinării inițiale la fața locului, polițiștii, împreună cu medicul legist, au constatat semne vizibile de moarte violentă, caracteristice maltratării, a informat Inspectoratul General de Poliție.

Mâinile unuia dintre ei au fost legate la spate cu o centură de piciorul drept, iar cadavrul celui de-al doilea tânăr zăcea în proximitate pe jumătate dezbrăcat. Ambii erau cu capurile însângerate. Unul dintre ei anterior a fost în vizorul poliției, iar semne de viață nu ar mai fi dat de marți, 2 Noiembrie.

Victimele au fost locuitori ai municipiului Bălți. Oamenii legii întreprind măsurile necesare pentru identificarea persoanelor care au comis crima.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru omor, în cadrul căreia urmează a fi efectuate acțiuni de urmărire penală.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata