Gheorghe Cavcaliuc, din nou cercetat penal

Procuratura Generală a anulat ordonanțele de neîncepere a urmăririi penale, emise anterior de Procuratura Anticorupție în privința fostului șef-adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc. Într-un comunicat publicat pe 15 februarie, procurorii anunță că s-a dispus reluarea procesului penal, iar în două cazuri – începerea în privința acestuia a două dosare penale pentru ”depășirea atribuțiilor de serviciu”.

x

Potrivit materialelor, neregulile au fost constatate de Procuratura Generală în cadrul verificărilor, cu titlu de control ierarhic superior, a proceselor penale pornite în baza sesizărilor depuse anterior la Procuratura Anticorupție și CNA, inclusiv de către Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI, ex-șeful IGP ș.a.

În concret, SPIA ar fi stabilit o serie de încălcări pretins abuzive ale șefului-adjunct al IGP, care în cursul anului 2015, ar fi aplicat ilegal stimulări, sancțiuni disciplinare, avansări, transferuri, concedieri, acordat grade speciale și concedii, fără a avea împuterniciri în acest sens, prejudiciind statul în proporții deosebit de mari.

Chiar dacă ulterior, angajații MAI au fost repuși în drepturi prin deciziile irevocabile ale instanțelor de judecată, fiecare fiind despăgubit cu sute de mii de lei, iar caracterul ilegal al acțiunilor șefului-adjunct al IGP a fost confirmat, Procuratura Anticorupție a refuzat, în intervalul anilor 2015 – 2019, pornirea urmăririi penale în privința acestuia, arhivând materialele”, argumentează Procuratura.

Astfel, stabilind erori de drept și de fapt în soluțiile date anterior de procurorii anticorupție, Procuratura Generală a dispus reluarea investigațiilor pe aceste cazuri în scopul înlăturării omisiunilor admise, administrarea materialului probator corespunzător pentru o apreciere juridică obiectivă și adoptarea unor soluții legale și întemeiate pe fiecare caz.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata