Gheorghe Urschi, omagiat. Împlinește 73 de ani

Gheorghe Urschi împlinește astăzi 71 de ani. Actor, regizor și umorist născut în raionul Șoldănești, supranumit „regele umorului moldovenesc”, el este cunoscut în special ca realizator de emisiuni umoristice, în care ia în derâdere prostia omenească, rusismele, lenea, beția, corupția.

„Dacă ești holtei și n-ai nasturi, însoară-te! Dacă ești însurat și n-ai nasturi, alung-o! Definitiv, ireversibil și irevocabil. Ia uite ce cuvinte știe!”.

În luna lui iunie, 2011, artistul a suferit un atac cerebral, urmând un an de spitalizare și pierderea celei mai mari calități pe care o avea – graiul.

Un an mai târziu, președintele de atunci Nicolae Timofti i-a oferit titlul de „Artist al poporului” pentru succese în activitatea de creație și merite în dezvoltarea genului satirico-artistic. Iar în 2014, de ziua sa de naștere, a devenit cetățean de onoare al orașului Chișinău.

De-a lungul celor peste 40 de ani de activitate, a scris cărți și piese de teatru, a realizat numeroase emisiuni și concerte, scriind, de asemenea, scenariile pentru trei filme, pe care și le-a regizat: „Cine arvonește, acela plătește”, „Văleu, văleu, nu turna!” și „Fenta”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata