Giganții Internetului, supuși începând de vineri unor reguli fără precedent privind moderarea conținuturilor pe teritoriul UE
Giganții Internetului au, începând de vineri, în Uniunea Europeană (UE) obligații consolidate în lupta împotriva conținuturilor ilegale și de a fi mai transparenți și riscă altfel amenzi uriașe, în virtutea unei noi legislații fără echivalent în lume – Digital Services Act (DSA), relatează Agerpres.
DSA se aplică de-acum celor mai mari 19 rețele de socializare, piețe de bunuri și motoare de căutare, între care Google, YouTube, Amazon, Facebook, Instagram, X (fosta Twitter) sau TikTok, citează News.ro.
Aceste întreprinderi – care au fiecare peste 45 de milioane de utilizatori activi în UE – au noi obligații de combatere a dezinformării, urii online, pornografiei infantile sau contrafacerilor, sub supravegherea Comisiei Europene (CE).
„UE este azi prima jurisdicție din lume în care platformele online nu mai beneficiază de un «drept de trecere» și nu mai stabilesc propriile lor reguli. Ele sunt de-acum entități reglementate la fel ca instituțiile financiare”, declară comisarul european însărcinat cu Piața Internă Thierry Breton, care promite să ”impună respectarea scrupuloasă a DGA”.
Contravenienții se expun unor amenzi care ating 6% din cifra de afaceri mondială a grupului din care fac parte, iar, ca ultim recurs, în cazul unor infracțiuni grave, la o interzicere temporară a funcționării în UE.
Platformele sunt obligate să le propună navigatorilor pe Internet un instrument de semnalare cu ușurință a conținuturilor ilicite – definite de legislațiile naționale sau texte europene -, iar apoi să le retragă rapid. Ele sunt obligate să se supună unui audit anual independent în vederea verificării faptului că-și îndeplinesc obligațiile.
Site-urile de comercializare au obligația de urmări vânzătorii, cu scopul de a reduce fraudele.
Algoritmii lor se află, de asemenea, sub supraveghere, iar platformele trebuie să explice funcționarea sistemelor lor de recomandare și să propună alternative fără personalizare.
În privința publicității, DGA interzice țintirea minorilor sau publicarea unor anunțuri bazate pe date sensibile – religie, orientare sexuală, etc.
Mai mulți giganți au anunțat deja schimbări cu scopul de a se conforma regulilor, înainte de termenul de vineri.
TikTok permite de-acum dezactivarea recomandărilor personalizate de conținut, determinate de algoritmi, în funcție de presupusele interese ale utilizatorului.
Meta – firma-mamă a Facebook și Instagram – a făcut la fel. Ea anunță că a recrutat 1.000 de persoane pentru a implementa DGA. Gigantul californian s-a angajat să facă referință și să arhiveze toată publicitatea care țintește navigatori pe Internet în UE și să divulge parametri pe care-i folosește în țintire – vârsta, genul, locul, ș.a.m.d.
Google a promis să furnizeze informații despre modul în care sunt moderate conținuturile în serviciile sale și să permită accesul unor cercetători la date suplimentare.
Respectarea regulilor de către rețeaua de socializare X urmează să fie atent examinată, din cauza numeroaselor transformări controversate operate de către patronul ei Elon Musk.
În iunie, un „stress test” realizat de o echipă UE al Twitter a conchis că această rețea de socializare „mai are multe de făcut” pentru a respecta regulile DGA, potrivit unui oficial din cadrul Comisiei.
Aproximativ 100 de persoane din cadrul CE sunt însărcinate să supravegheze aplicarea DGA.
Site-urile de e-comerț Amazon și Zalando, care se află între cele 19 „platforme foarte mari” supuse noilor reguli, au făcut recursuri în justiția europeană, apreciind că nu îndeplinesc criteriile care se impun.
Regulile li se aplică și lor, până la hotărârea justiției, cu excepția unei dispoziții DGA privind transparența publicității pe Amazon, anunță Comisia.
În general însă, majoritatea schimbărilor impuse prin această legislație nu vor fi vizibile imediat utilizatorului, multe dintre ele având loc în culise, în întreprinderile vizate, precizează aceeași sursă.