Calea Ferată din Moldova trebuie să suflece mânecile și să se pună pe treabă. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu. El a precizat că nu este cinstit ca întreprinderea să fie salvată din contul bugetului de stat.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: „E vorba de bani mulți, dar nu poți la nesfârșit să acoperi un deficit care crește, și crește, și crește. Managementul acestei instituții trebuie să răsufle mânecile și să se pună pe treabă. Nu tot timpul trebuie să te gândești, este bugetul de stat, vom întinde mâna și ne vor da. Nu-i cinstit. Sunt și alte întreprinderi de stat care muncesc. Fiecare are dreptul să protesteze, dar nu poți tot timpul să iai dintr-un buzunar și să pui în alt buzunar. Asta-i până la urmă business.”
În același timp, speakerul a declarat că nu știe nimic despre planurile ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, de a vinde clădirea Palatului de Cultură al Feroviarilor.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: „Eu nu cunosc despre discuțiile ce se dorește a fi vândut. Nu cunosc, prima dată aud de la dumneavoastră. Promit să mă documentez și să aflu mai multe detalii.”
Amintim că, recent, ministrul Vladimir Bolea susținea în cadrul unui interviu că una dintre soluțiile pentru ameliorarea problemelor financiare a Căii Ferate din Moldova ar fi vânzarea clădirii Palatului Culturii. Conform lui, în 2024, CFM a înregistrat pierderi de 228 de milioane de lei. Actualmente, restanțele salariale ale CFM ajung la o sumă de peste 160 de milioane de lei.