Starea de Urgență, instituită în Republica Moldova din cauza conflictului armat din Ucraina, ar urma să mai fie prelungită cu încă 60 de zile. Decizia luată în acest sens, marți, de Comisia pentru Situații Excepționale a fost aprobată și de Cabinetul de miniștri, în ședința de astăzi a Guvernului.
În continuare, prim-ministrul, Natalia Gavrilița va prezenta solicitarea respectivă în plenul Parlamentului, unde va fi dezbătută.
Potrivit Raportului CSE, necesitatea de prelungire a Stării de Urgență este determinată de riscurile și amenințările persistente ce vizează securitatea energetică, dar și cea națională, în contextul actelor de agresiune continuă a Federației Ruse asupra Ucrainei.
Pe durata Stării de Urgență, Comisia pentru Situații Excepționale poate adopta, printre altele, decizii necesare pentru întreprinderea unor acțiuni rapide de asigurare cu resurse energetice sau va emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni.
Inițial, Starea de Urgență, care a fost instituită pe 24 februarie 2022, urma să se termine pe 24 aprilie anul trecut. Ulterior, aceasta a mai fost prelungită de încă cinci ori, ultima dată pe 1 decembrie 2022.