Igor Dodon convoacă comitetul executiv al PSRM

Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon se arată nemulțumit de situația politică în care se află Moldova și anunță că va convoca în ședință Comitetul executiv al formațiunii pe care o conduce, pentru a pune în discuție subiectul respectiv.

Astfel, printr-un comunicat emis în acest sens de PSRM, Igor Dodon o acuză pe președinta țării Maia Sandu că a provocat o criză politică, constituțională și guvernamentală.

În context, fostul șef al statului a precizat că va oferi mai multe detalii în acest sens, luni, 18 ianuarie, în cadrul unei conferință de presă.

Amintim că Moldova a rămas fără prim-ministru pe 23 decembrie, când Ion Chicu și-a prezentat demisia. Ulterior, chiar dacă Maia Sandu l-a numit în funcția de premier interimar pe ministrul Afacerilor Externe, Aurel Ciocoi și a inițiat consultări cu fracțiunile și grupurile parlamentare, lucrurile nu s-au schimbat. Or, cum a declarat atunci președintele țării, nimeni nu-și asumă deschis participarea la formarea unei majorități legislative și formarea unui nou Guvern, toți pledând pentru alegeri anticipate.

Totuși, între timp, Vladimir Voronin și Renato Usatîi au declarat că se arată dispuși de a fi înaintați la funcția de premier.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata