Igor Dodon, soția acestuia și un medic de familie, pe banca acuzațiilor: Fostul șef de stat ar fi prezentat un document oficial fals
Procuratura Anticorupție (PA) anunță trimiterea în judecată a unei cauze penale în privința ex-Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, a soției acestuia și a unui medic de familie, care, de comun acord, au confecționat, deținut și folosit un certificat medical fals, cu scopul de a-l prezenta în instanța de judecată și Procuratură, pentru a obține permisiunea de a pleca peste hotare.
Potrivit Procuraturii, în actul nominalizat, au fost înscrise date denaturate, potrivit cărora, copilul minor al ex-Președintelui ar avea nevoie de consultații la medici specialiști și, după caz, de a urma un tratament medical.
„În cadrul investigațiilor efectuate de către procurori, a fost stabilit că ex-Președintele Republicii Moldova, în privința căruia era aplicată măsura preventivă „obligarea de a nu părăsi țara” într-o cauză penală examinată de Curtea Supremă de Justiție, a prezentat instanței documentul oficial fals și, în temeiul acestuia, a solicitat permisiunea pentru plecare în România, sub pretextul de a efectua un tratament post-COVID fiului său minor”, comunică PA.
De asemenea, instituția comunică că, același document oficial fals, ar fi fost folosit și de către soția ex-Președintelui Republicii Moldova, în privința căreia este aplicată o măsură preventivă similară într-un dosar cercetat de către procurori.
„Soția ex-Președintelui, prin intermediul avocaților, a prezentat documentul medical fals Procuraturii Anticorupție, solicitând încuviințarea de a părăsi teritoriul Republicii Moldova și de a merge în România, invocând același scop”, se mai menționează în comunicatul Procuraturii Anticorupție.
Astfel, conform acuzației înaintate de către procurori, ex-Președintele, soția acestuia și medicul de familie sunt învinuiți pentru confecţionarea, deţinerea și folosirea de către două sau mai multe persoane a unui document oficial fals, care acordă drepturi.
Conform prevederilor legii penale, aceste fapte se pedepsesc cu amendă în mărime de la 27 500 la 47 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 5 ani.