Igor Grosu, la întrevederea cu președintele Consiliului European: „Înțelegem că suntem pe calea cea dreaptă”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu președintele Consiliului European, Charles Michel. În cadrul întrevederii, discuția s-a axat pe subiecte de actualitate, printre care reforma justiției, sectorul de securitate și energetic, precum și parcursul european al Republicii Moldova.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a vorbit despre reforma justiției și ultimele evenimente petrecute în sistem.

„Un stat va fi funcțional doar atunci când vom avea o justiție corectă. Mizăm pe judecători curajoși și integri care vor debloca situația”, a spus Igor Grosu.

În cadrul discuțiilor, șeful legislativului a mai cerut ca Uniunea Europeană să se alinieze la sancțiunile impuse de Statele Unite și Marea Britanie în legătură cu oligarhii moldoveni care au fugit din țară, iar acum, de la distanță, sunt implicați în destabilizarea ordinii constituționale.

„Instituțiile noastre de resort lucrează pentru a preveni destabilizările pe care acești indivizi încearcă să le provoace, însă avem nevoie de întărirea capacităților instituțiilor”, a adăugat Igor Grosu.

Printre alte domenii abordate în timpul discuțiilor, au fost cele privind consolidarea sectorului de securitate și cel al energiei, creșterea competitivității și mărirea cotei de export a produselor agricole pe piața UE, reducerea tarifelor la roaming în UE, aproximarea legislației.

În contextul acordării statutului de țară candidat pentru aderare, speakerul Igor Grosu a precizat că Parlamentul, Guvernul și Președinția și-au unit eforturile pentru a realiza cele 9 recomandări propuse de Comisia Europeană.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata