Ion Ceban, replică pentru consilierii PAS

Primarul General, Ion Ceban, a venit cu o replică la declarațiile consilierilor municipali din fracțiunea PAS, referitor la noua metodologie de calculare a tarifelor pentru călătoria în transportul public din municipiul Chișinău.

Edilul capitalei a calificat declarațiile consilierilor PAS drept politice și început de campanie electorală, în contextul când tariful pentru călătoria în transportul public nu a fost ajustat de mai mulți ani, iar Chișinăul a ajuns să aibă cel mai mic tarif în comparație cu orașe din alte state, fapt confirmat și de experții Studiului.

Ca urmare a creșterii prețurilor la carburanți, subvențiile din partea Primăriei Chișinău către cele două întreprinderi municipale de transport public se ridică de la 700 de milioane de lei la un miliard de lei. Acest fapt pune în pericol activitatea și dezvoltarea de mai departe a Parcurilor RTEC și PUA.

Doar anul trecut municipalitatea a achiziționat 240 de unități de transport public, ceea ce nu s-a realizat în 20 de ani, iar infrastructura întreprinderilor de profil a fost modernizată.

Pensionarii, 40 de mii de elevi până în clasa a IV-a, dar și alte categorii de cetățeni, inclusiv familiile vulnerabile, vor călători gratuit.

Metodologia de calculare a tarifelor pentru călătoria în transportul public din Chișinău a fost elaborată și prezentată de către experți și publicată.

Experții Studiului au propus o formulă prin stabilirea valorii de referință, unde tariful nu poate fi mai mult de 0,06% din salariul mediu brut pe economie stabilit de Guvern, cu ajustarea o dată la 2 ani.

Astfel, prețul calculat este de 6 lei pentru o călătorie, atât la troleibuz cât și la autobuz, pentru oraș și suburbii.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata