Irina Vlad nu exclude că după finalizarea mandatului de bașcan al Găgăuziei s-ar putea implica în politică: „Am experiență, am viziune”
Irina Vlad nu exclude că după finalizarea mandatului de bașcan al Găgăuziei s-ar putea implica în politică. Guvernatoarea autonomiei spune că are și experiență, și viziune pentru a contribui la dezvoltarea țării. În prezent, Irina Vlah spune că-și concentrează toate eforturile pentru a duce la bun sfârșit proiectele demarate în Găgăuzia, însă nu exclude o carieră politică după expirarea mandatului, notează IPN.
Mandatul actualului bașcan al Găgăuziei expiră în luna iulie 2023. Irina Vlah nu mai poate candida la șefia autonomiei, întrucât, potrivit legislației, bașcanul poate fi ales doar pentru două mandate consecutiv. Guvernatoarea Găgăuziei spune că are experiența necesară unei cariere politice, însă deocamdată nu a decis dacă va adera sau nu la vreun partid politic.
„În prezent mă gândesc la finalul mandatului meu, vreau să-mi finalizez toate proiectele pe care le-am început, construcția stadionului, a colegiului industrial, școli, grădinițe, drumuri. Când vom finaliza toate proiectele, ne vom gândi ce facem. Am experiență, am viziune cum trebuie să fie dezvoltată țara. Acum trebuie să ne ocupăm de problemele țării. Tinerii pleacă, trebuie să ne gândim cum le creăm condiții și oportunități de a rămâne acasă”, a spus Irina Vlah în cadrul unei emisiuni de la RliveTV.
Anterior, ex-premierul Ion Sturza a menționat că Irina Vlah ar intenționa să adere la formațiunea condusă de fostul premier Ion Chicu. Bașcanul însă nu confirmă, dar nici nu infirmă acest lucru.
„Eu am relații bune cu toți prim-miniștrii cu care am lucrat. Eu am păstrat relații bune cu toți colegii cu care am lucrat, cu care am contribuit la dezvoltarea țării. La acest moment nu pot spune dacă mă văd sau nu într-un partid politic, pentru că mi-am concentrat eforturile asupra proiectelor din regiune. Cu privire la intenția de a candida la alegerile prezidențiale rămâne răspunsul meu acordat anterior la acest subiect: „Sunt cetățean al Republicii Moldova și am acest drept”, a mai spus Irina Vlah.
Acum o lună Adunarea Populară a autonomiei găgăuze a decis că alegerile pentru funcția de bașcan vor fi organizate pe 30 aprilie 2023. Irina Vlah este guvernatoarea Găgăuziei din 2015.