Kievul întră în lockdown pentru trei săptămâni

Capitala Ucrainei, Kiev, a introdus un lockdown de trei săptămâni din cauza unei creşteri semnificative a numărul de cazuri de coronavirus.

În Kiev, oraş cu trei milioane de locuitori, peste 70% din paturile de spital pentru pacienţii cu COVID-19 sunt deja ocupate. Începând de sâmbătă, toate teatrele, cinematografele, muzeele şi centrele comerciale vor fi închise, în timp ce magazinele alimentare şi farmaciile vor rămâne, totuşi, deschise.

Saloanele de coafură şi centrele de fitness pot fi folosite, dar cu programare. Grădiniţele şi mijloacele de transport public vor fi de asemenea ferite de restricţii.

Studenţii vor studia online. Măsuri similare au fost dispuse miercuri şi pentru oraşul Liov din vestul ţării.

De la izbucnirea pandemiei de coronavirus în urmă cu un an, peste 1,5 milioane de infectări au fost înregistrate oficial în Ucraina, iar peste 29.000 de persoane au murit din cauza virusului. Peste 70.000 de ucraineni au fost vaccinaţi. Campania de vaccinare a început în urmă cu doar trei săptămâni.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata