La Chișinău va avea loc ședința comună a comisiilor juridice din Parlamentul Moldovei și din Senatul României

Membrii Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova și ai Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul Parlamentului României se vor întruni în ședință comună. Reuniunea va avea loc la 6 aprilie, la Chișinău.

Potrivit unui comunicat de presă al Legislativului, după ședința comună a comisiilor, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova, Olesea Stamate, și președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul Parlamentului României, Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, vor susține declarații de presă.

De asemenea, joi, vor avea loc ședințe ale grupurilor de lucru comune cu avocații, notarii, executorii judecătorești și experții judiciari. În cadrul acestora vor fi discutate mai multe inițiative legislative în domeniu.

Delegația Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul Parlamentului României se va afla în Republica Moldova în perioada 5 – 8 aprilie.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata