Liderul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, se retrage din politică. Anunțul a fost făcut de colega sa de partid, Veronica Herța.
Decizia lui Dorin Chirtoacă este de a pune punct activității politice…
Sunt unii care vor bate din palme pe furiș, alții a câta oară vor arunca cu noroi dar cu siguranță că mult mai mulți vor avea păreri de rău și regrete. Exact acum un an, exact în această zi, am făcut această postare. În care am scris o mică parte din tot prin ce am trecut, în anii în care alături de dul Chirtoacă, am avut norocul de a administra orașul. Chiar dacă a fost greu, complicat iar uneori părea imposibil de reușit- oricum am reușit multe!
Ieri, când ne-a anunțat despre decizia luată, am întrebat doar dacă nu îi pare rău după atâta efort și străduință să dea mânile în jos? Răspunsul a fost scurt: Mie nu îmi este rușine să mă uit la mine în oglindă! Am reușit să fac multe chiar și în acele condiții, am rezistat multora”, a scris aceasta pe Facebook.