Deputatul PAS Sergiu Litvinenco susține, cu referire la retragerea lui Boris Lupașcu de la funcția de judecător CCM, că puciul borfașilor a eșuat lamentabil.
„Puciul borfașilor a eșuat lamentabil – până și Lupașcu a renunțat. Nu contează că nu are la ce renunța – ca la moment nu e judecător al Curții -, dar gestul contează. Cu toate acestea, asta nu-l scutește de răspunderea penală pentru uzurparea calității oficiale dacă se va constata că a săvârșit infracțiunea”, susține deputatul PAS.
Fostul procuror, actual avocat, Boris Lupașcu, numit de PSRM – ȘOR judecător la Curtea Constituțională (CC) vineri, 23 aprilie, a solicitat anularea hotărârii care a stat la baza desemnării sale în funcția de judecător la CCM.
La propunerea socialiștilor, majoritatea parlamentară formată din PSRM – ȘOR a aprobat vineri, 23 aprilie, Hotărârea cu privire la anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale.