Luna mai, cea mai fierbinte din istoria înregistrărilor

Luna mai a fost cea mai caldă lună înregistrată vreodată la nivel mondial, indică serviciul specializat în schimbările climatice din programul european Copernicus de observare a Pământului, care a comparat temperatura aerului de suprafață cu lunile mai din perioada de referință între 1981 și 2010. Și se pare că în mai, 2020, a fost mai cald cu 0,6 ° C.

În timp ce temperaturile din Europa au fost ușor mai mici decât media de referință, au existat disparități mari și au fost deosebit de ridicate în sud-vestul și nord-estul continentului.

La nivel global, cele mai ridicate temperaturi comparativ cu media normală s-au înregistrat în anumite părți din Siberia, unde au fost cu 10 grade mai mult, dar și în Alaska și Antarctica. Ultimele douăsprezece luni au fost mai calde cu aproape 0,7 grade față de media de referință.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata