MAI și UNICRI au semnat un Memorandum de colaborare privind cooperarea în lupta împotriva criminalității

Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Ana Revenco, în comun cu Directorul Institutul Interregional al Națiunilor Unite (UNICRI), Antonia Marie De Meo, au semnat un Memorandum de colaborare privind cooperarea în lupta împotriva criminalității și promovării unui sistem eficient de justiție internațională.

„Prin semnarea actului, se pune în aplicare și un plan de acțiuni care va capacita MAI, în conceperea și implementarea programelor de formare în domeniul prevenirii criminalității și justiției penale. Acesta are rolul de a sprijini Ministerul Afacerilor Interne în consolidarea capacităților instituționale de implementare eficientă a proceselor de modernizare pentru atingerea obiectivelor stabilite prin strategiile naționale”, se arată în comunicatul MAI.

Potrivit instituției, în cadrul întrevederii de astăzi, oficialii au discutat despre securitatea din regiune, securizarea frontierei, consolidarea capacităților de reacție rapidă, îmbunătățirea securității și tehnologiei IT, dar și despre importanța dezvoltării instituționale a capacităților angajaților MAI, pe segmentul formării inițiale și continue a personalului.

Ministrul Revenco a mulțumit reprezentanților UE și UNICRI pentru deschidere și a apreciat cooperarea fructuoasă dintre instituții, care vine să îmbunătățească semnificativ viața cetățenilor Republicii Moldova.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata