Maia Sandu: „Ceea ce fac eu este să sprijin reformele”

Dosarul celor cinci ex-deputați care au fost ieri reținuți, Artur Reșetnicov, Anatolie Zagorodnîi, Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc, Sergiu Sîrbu, fiind bănuiți pentru îmbogățire ilicită, este și o oportunitate pentru procurorii de a-și demonstra imparțialitatea. De această părere este președintele comisiei securitate, apărare și ordine publică a Parlamentului, Lilian Carp, care, în cadrul unei emisiuni de la TVR, a salutat acțiunile Procuraturii și spun că așteaptă ca și alți aleși ai poporului care au luat mită pentru a trece dintr-un partid în altul să fie pedepsiți.

 (Lilian Carp, deputat PAS)

„Prin această acțiune, dacă va fi dusă până la capăt, trebuie să existe câteva capete de acuzare, îmbogățire ilicită, dar firul final trebuie să ducă spre uzurparea puterii în stat și răsturnarea constituționalității, deoarece oamenii și-au dat votul pentru altceva, iar între timp, prin corupere, s-a format o majoritate.”

 Cu o reacție legată de acest caz a venit și președintele țării Mara Sandu, care, în cadrul unei ieșiri la presă, a negat faptul că ea ar da indicații în acest sens, declarând doar că ea sprijină reformele.

(Maia Sandu, președintele Moldovei)

„Eu nu am dat și nici nu dau indicații pentru justiție. Ceea ce fac eu este să sprijin reformele, inclusiv să contribui la obținerea sprijinului pentru ca noi să putem să facem ordine în justiție așa încât să avem siguranța cu toții cu lucrurile care se întâmplă acolo sunt făcute conform legii.”

Amintim că, ieri, Procuratura a deschis un dosar pentru îmbogățirii ilicite în care sunt vizați 14 foști deputați, fiind vorba despre aleșii poporului care în anul 2015 au părăsit Partidul Comuniștilor, creând platforma social democrată „Pentru Moldova”, entitate care ulterior s-a alăturat fracțiunii Partidului Democrat din Parlament.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata