Maia Sandu: „Cei care se nasc astăzi trebuie să meargă în clasa I în calitate de cetățeni europeni”

Președinta Maia Sandu spune că cei care se nasc astăzi trebuie să meargă în clasa I în calitate de cetățeni europeni. Potrivit ei, obiectivul și proiectul de țară este ca Republica Moldova să devină în 2030 membru cu drepturi depline al familiei europene. La Adunarea „Moldova Europeană”, șefa statului a declarat că este misiunea fiecăruia să facă Moldova mai bogată și mai modernă, precum și să o privească cu mândrie, transmite IPN.

„Transformarea Moldovei într-un stat european înseamnă un drum la finalul căruia să fim mândri că am ales bine. Nu este un drum ușor, dar nu pentru că e greu sau ușor l-au ales moldovenii. L-am ales pentru că este unica șansă ca Moldova să se dezvolte. Este drumul pe care noi, cetățenii Republicii Moldova, l-am ales pentru ca țara noastră să nu mai fie la marginea Europei, să nu trăiască în șantajul rusesc”, a declarat președinta.

Maia Sandu a menționat că un viitor european înseamnă sate și orașe dezvoltate. Potrivit ei, de multe ori, Moldova este lăudată și apreciată de către cei din afară, dar criticată de cei care se află în țară. „Aș vrea să schimbăm modul în care vedem Moldova. Să ne respectăm, să fim mai buni unii cu alții. Cei cu posibilități să-i ajute pe cei care au nevoie de sprijin. Cei înstăriți să contribuie la dezvoltarea satelor”, a notat președinta.

 

Șefa statului a menționat că istoria Moldovei este una a rezistenței, dar după această perioadă, următorii ani vor fi despre transformarea Republicii Moldova în stat european, egal cu cele mai dezvoltate state ale lumii. „Moldova se ridică, moldovenii se unesc. Împreună vom ridica o Moldovă europeană cu care să ne mândrim. Dezbinările din trecut trebuie să se sfârșească. Acum este momentanul să lăsăm la o parte lucrurile ce ne diferențiază și să ne întrebăm care sunt lucrurile ce ne unesc. Ne unește dorința noastră comună de a trăi liber într-un stat european. Ne unește credința că moldovenii merită să fie fericiți la ei acasă și să-și decidă singuri soarta. Ne unește speranța că peste șapte ani ne vom uita în ochii copiilor Moldovei mândri de deciziile noastre și vom vedea optimism și bucurie”,

Potrivit președintei, Moldova europeană înseamnă o Moldovă cu prieteni puternici și de nădejde care nu ne vor lăsa singuri în fața agresorilor ce aduc războaie și ucid oameni. Putem fi în siguranță doar împreună cu familia europeană. „Războiul este azi departe de casele moldovenilor pentru că ucrainenii luptă eroic și își dau viața pentru pământul și neamul lor. Acest război ne arată limpede că nu mai vrem să fim sub șantajul Kremlinului. Vrem să ținem țara și copiii noștri departe de pericolul războiului. Doar fiind membri ai Uniunii Europene, nu vom fi singuri și vom avea garanția siguranței și păcii pentru moldoveni”, a menționat Maia Sandu.

„Noi știm din propria experiență că bunăstarea și pacea se află în Europa. Noi, moldovenii, am cunoscut ambele realități și am decis ce ne dorim pentru țara noastră. Moldova va adera la Uniunea Europeană și acest lucru trebuie să se întâmple până în 2030”, a mai spus președinta.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata