Maia Sandu, la Comrat: „Cei care încearcă să semene discordie și să destabilizeze autonomia au un singur obiectiv – să readucă grupările corupte la cârma țării”

Președintele Maia Sandu a efectuat astăzi o vizită în autonomia găgăuză, la Comrat, unde a ținut o lecție publică la Universitatea de Stat din Comrat. Șeful statului le-a vorbit profesorilor și studenților despre „lupta cu corupția”, despre „tentativele de destabilizare în autonomie”, dar și despre investițiile pe care le face puterea centrală în regiune, notează Ziua.md.

„În ultimii doi ani, am făcut eforturi mari pentru a păstra liniștea și pacea în țara noastră și în continuare avem nevoie de unitate. Cei care încearcă să semene discordie și să destabilizeze autonomia și țara au un singur obiectiv – să readucă grupările corupte la cârma țării. Scopul nostru este să păstrăm pacea, să continuăm lupta împotriva corupției și să construim împreună condiții mai bune de viață pentru toți cetățenii Moldovei, indiferent unde locuiesc și ce limbă vorbesc”, a declarat șeful statului, potrivit unui comunicat al Președinției.

De asemenea, potrivit comunicatului de presă, „Sandu le-a adus dovezi clare locuitorilor despre faptul că autoritățile centrale investesc în Găgăuzia și realizează proiecte importante pentru locuitorii autonomiei”.

„Din bugetul de stat și din fonduri europene și ale altor parteneri de dezvoltare se finanțează lucrări de reparație a drumurilor, construcție a apeductelor și sistemelor de canalizare, se repară cămine culturale, grădinițe, școli, se realizează proiecte de eficiență energetică. De asemenea, toate impozitele colectate în Găgăuzia rămân în bugetul autonomiei, în comparație cu alte localități din țară care varsă o parte din impozitele colectate în bugetul de stat. Am discutat și despre avantajele integrării europene și despre faptul că avem nevoie de claritate și de curaj ca să mergem hotărât înainte și să reușim mai multe decât am reușit în ultimele trei decenii”, a mai subliniat șeful statului.

Maia Sandu a fost întâmpinată cu proteste la intrarea în instituția de învățământ. Zeci de persoane, inclusiv susținători ai politicianului fugar Ilan Șor și ai bașcanului Evghenia Guțul, au manifestat în fața Universității de Stat din Comrat. Printre protestatari s-au regăsit și adjunctul bașcanului, Ilia Uzun, precum și consilierul lui Guțul, Mihail Vlah. Aceștia au cerut o întâlnire cu președintele, care însă nu a avut loc.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata