Maia Sandu: „Prioritatea Guvernului este consolidarea instituțiilor și combaterea corupției”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Thomas Mayr-Harting, reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană.

Oficialii au făcut un schimb de opinii privind dialogul curent dintre Chișinău și Tiraspol, și au discutat perspectivele pentru perioada următoare. „Am menționat că, în prezent, prioritatea Guvernului este consolidarea instituțiilor și combaterea corupției. Un stat funcțional cu instituții integre va face malul drept mai atractiv, iar astfel va intensifica interacțiunea dintre locuitorii de pe cele două maluri ale Nistrului și va facilita procesul de reintegrare”, a spus șefa statului.

În cadrul discuției, părțile au convenit că vor căuta în continuare soluții pentru a asigura respectarea drepturilor și libertăților omului în regiunea transnistreană, și pentru a rezolva problemele cotidiene ale cetățenilor. „De asemenea, Guvernul va asigura o mai bună cooperare interinstituțională între agențiile-cheie și ministerele de linie, pentru a elabora politici de reintegrare coerente și eficiente”, a subliniat Președinta Maia Sandu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata