Marinari infectați cu COVID, deși s-au aflat pe mare
Pandemia de COVID-19 continuă să ne surprindă negativ, iar de această dată Argentina este țara care încearcă să rezolve ceea ce pare a fi o enigma după ce 57 de marinari au fost contaminaţi cu noul coronavirus, deși au petrecut 35 de zile pe mare, iar întregul echipaj a fost testat negativ înainte de a pleca.
Vasul de pescuit Etchizen Maru a revenit în port după ce unii dintre pasagerii săi au prezentat simptome tipice de COVID-19, a anunţat Ministerul Sănătăţii al provinciei argentiniene Tierra del Fuego, indicând că 57 de marinari, din totalul de 61 de membri ai echipajului, au fost diagnosticaţi de această dată pozitiv la coronavirus.
„Este dificil să stabilim modul în care acest echipaj a fost contaminat, ştiind că, timp de 35 de zile, nu au avut niciun contact cu uscatul şi că alimentarea s-a făcut la ieşirea din port”, a explicat unul dintre medicii care se ocupă de acest caz.
Argentina a depăşit duminică pragul de 100.000 de cazuri, iar numărul morţilor se ridică la peste 1.860. Majoritatea covârşitoare a contaminărilor a avut loc în regiunea Buenos Aires.