De Ziua Independenței Republicii Moldova, ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, a venit cu un mesaj de felicitare pentru toți cetățenii țării noastre. Prin intermediului unui clip video, acesta a menționat că, odată cu începerea negocierilor de aderare la UE, independența țării noastre capătă un nou sens, iar viitorul nostru este în marea familie europeană.
JANIS MAZEIKS, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova: „De-a lungul acestor trei decenii, ați avut dubii, ați avut de făcut alegeri, dar ați realizat și progrese importante. Acești 33 de ani au arătat că aveți un spirit de neclintit.”
Oficialul a declarat că apartenența la familia europeană nu diminuează independența, ci o consolidează, transformând fiecare stat membru într-o voce puternică și respectată.
JANIS MAZEIKS, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova: „Este primul an în care moldovenii se pot gândi diferit la Ziua Independenței. Acum, odată cu începerea negocierilor de aderare, sunteți pe cale de a deveni un stat membru al UE. Și puteți să vă întrebați dacă, odată cu aderarea, Republica Moldova își va întări independența sau va pierde din ea, în calitate de stat membru al UE. Este o întrebare pe care și-au pus-o cetățenii din toate țările membre și candidate, iar răspunsul, după cum am văzut, este că independența lor s-a fortificat. Ele au devenit parte a unei familii mari și puternice. În această familie, vocile celor mai mici contează la fel de mult ca vocile celor mai mari.”
Janis Mazeiks a menționat că Uniunea Europeană este într-un parteneriat durabil cu Republica Moldova și va fi alături pe calea reformelor, în lupta împotriva corupției și construirea statului de drept.