Fostul premier Vlad Filat, într-o postare pe Facebook, a venit cu o adresare către președintele Maia Sandu, solicitându-i cât mai curând posibil să profite de situația actuală și să depună urgent o cerere de aderare la UE. Filat spune că știe care sunt etapele pe care Moldova trebuie să le întreprindă pentru ca țara noastră să-și depună candidatura.
„O să-mi permit să mă adresez către Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu următorul apel:
Istoria ne oferă de toate, și bune și rele, dar este extrem de important ca atunci când istoria ne oferă șansa, să transformăm un rău eminent în bine, să nu o ratăm. Cred că este momentul de a semna și remite cererea de aderare la Uniunea Europeană cât mai urgent. Știu exact care sunt procedurile, etapele pentru a deveni membru al Uniunii Europene, însă toate aceste proceduri țin de o situație ordinară, noi suntem într-o situație excepțională. Am spus-o în toate cancelariile europene, Republica Moldova este unica țară latină, de pe continentul european, care nu este membru al Uniunii Europene și acum pornind de la această cerere, avem acea șansă istorică de a remedia această nedreptate”, a declarat Filat.