Mitropolia Moldovei cere ajutorul enoriașilor pentru a finisa o biserică construită chiar pe teritoriul Ministerului Apărării
Mitropolia Moldovei „cere ajutorul enoriașilor” pentru a finisa o biserică construită chiar pe teritoriul Ministerului Apărării.
Potrivit unui comunicat de presă al Mitropoliei, „acest sfânt lăcaș se înalță din dorința cadrelor militare, a militarilor înrolați dar și cu scopul de a completa și oferi efectivului Armatei Naţionale susținerea duhovnicească de care necontenit este nevoie spre întărire sufletească pentru a putea urma sfatul Măriei Sale, Ștefan, de a fi ”Strajă la hotare”.
Catedrala memorială de pe teritoriul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, str. Șoseaua Hâncești 84, se află în proces de construcție deja la etapa de acoperire și ridicare a turlelor. Pentru a duce proiectul la bun sfârșit, reprezentanții lăcașului au nevoie de ajutor.
Arhimandritul Nicolae (Roșca) îi îndeamnă pe oamenii de bună-credință să ofere ajutor pentru finalizarea lucrărilor.
„Credem, nădăjduim și contăm pe buna înțelegere, pe mărinimia și dragostea față de acest sfânt lăcaș al tuturor care au avut, într-un fel sau altul tangențe și credem că așa mână de la mână, toți împreună, cum am făcut-o din totdeauna, vom aduce la bun sfârșit și aceste lucrări care sunt strict necesare”.