Modelul chinezesc de inteligență artificială DeepSeek zdruncină bursele americane. Deși folosește cipuri mai puțin avansate, aplicația se apropie sau chiar întrece performanța ChatGPT, spun dezvoltatorii chinezi. Odată cu popularitatea DeepSeek și a prețului său mai mic, bursele americane au înregistrat cea mai mare scădere din ultimele cinci luni.
Donald Trump, președintele SUA: „Lansarea DeepSeek de către o companie chineză ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru industria noastră, și anume că trebuie să ne concentrăm pe competiție pentru a câștiga, deoarece avem cei mai buni oameni de știință din lume. Chiar și liderii chinezi mi-au spus asta.”
În schimb, Sam Altman, directorul executiv al OpenAI, creatorul chatbotului ChatGPT, a spus că DeepSeek este un „model impresionant” de inteligență artificială.
Acțiunile axate pe inteligența artificială din Statele Unite au suferit o prăbușire după ce aplicația DeepSeek a urcat pe primul loc în topul descărcărilor gratuite din Apple Store.
Gigantul producător de cipuri Nvidia, una dintre companiile afectate, a marcat cea mai slabă zi pe piețele financiare cea mai slabă zi de la începutul pandemiei, în martie 2020. Prețul acțiunilor Nvidia, un lider în domeniul cipurilor pentru dezvoltarea inteligenței artificiale, a scăzut luni cu 18%, ceea ce a dus la o diminuare cu 593 de miliarde de dolari a valorii de piață a companiei. O pierdere record înregistrată într-o singură zi a avut efectele pe piața de capital din SUA, potrivit Reuters.
Compania din China a atras atenția sectorului tech încă din decembrie, după ce a prezentat un model DeepSeek realizat cu mai puțin de 6 milioane de dolari în putere de calcul.