Gazele naturale s-ar putea scumpi în această toamnă cu până la 35%. Moldovagaz va expedia în scurt timp o cerere de majorare a tarifului către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică. Anunţul vine în contextul în care negocierile pe marginea unui nou contract cu Gazprom sunt pe ultima sută de metri. Potrivit furnizorului, discuţiile sunt la etapa finală, iar contractul existent, valabil până la sfârşitul lunii, va fi prelungit în timpul apropiat, potrivit publika.md.
Imediat după ce va fi publicată de ANRE metodologia de calculare a preţurilor pentru gazele naturale, „Moldovagaz” va înainta regulatorului un demers în privința ajustării tarifului mediu pentru consumatorii finali în proporție de circa 35%, potrivit unui mesaj al companiei.