În cadrul ședinței de astăzi, 18 august, Comisia politică externă și integrare europeană a avizat pozitiv procesul de inițiere a negocierilor pe marginea proiectului Acordului dintre Republica Moldova și Republica Franceză în domeniul securității sociale.
Dispozițiile proiectului de Acord se vor aplica persoanelor care sunt sau au fost supuse legislației unui sau ambelor state contractante (angajați, lucrători independenți, lucrători detașați, personalul întreprinderilor de transport internațional, personalul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, etc.).
De asemenea, documentul prevede acordarea pensiilor pentru limită de vârstă, pensiilor de dizabilitate cauzată de afecțiuni generale, pensiilor și indemnizațiilor de dizabilitate în urma accidentelor de muncă sau cauzată de boli profesionale, pensiilor de urmaș. Conform principiului proporțional de calculare a pensiilor, fiecare stat va achita pensia calculată proporțional perioadei de asigurare realizate pe teritoriul propriu.
Conform proiectului, Acordul se încheie pe un termen nedeterminat.
Republica Moldova a semnat până în prezent 14 acorduri în domeniul securității sociale cu următoarele state: România, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia, Lituania, Germania, Turcia, Republica Belarus.