Municipiul Chișinău a fost plasat, de astăzi, în Zona Roșie pandemică

Municipiul Chișinău a fost plasat, de astăzi, în Zona Roșie pandemică. Decizia a fost anunțată de Agenția Națională pentru Sănătate Publică, care a actualizat lista localităților în funcție de incidența COVID-19.

Astfel, în localitățile în care s-a instituit pragul de alertă de cod roșu sunt impuse mai multe restricții. Printre cele mai importante se numără obligativitatea prezentării certificatului COVID-19 în localuri, cluburi de fitness, săli de concerte și teatre, iar universitățile vor trece la orele online. În pragurile de alertă portocaliu și roșu, regulile privind evenimentele private rămân a fi următoarele: în pragul portocaliu acestea se permit doar cu prezentarea de către participanți a certificatului COVID-19, iar în pragul de alertă roșu, aceste evenimente sunt interzise.

Pentru prevenirea aglomerației, în situația pragului de alertă roșu, accesul în Aeroportul Internațional Chișinău va fi permis doar pasagerilor.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata