Natalia Gavrilița a participat la Forumul Rețelei Centrelor de tineret din Moldova. Ce mesaj a transmis adolescenților

Prim-ministra Natalia Gavrilița a participat la Forumul Rețelei Centrelor de tineret din Moldova. Evenimentul este dedicat promovării tinerilor, valorificării creativității și spiritului inovator, dar și marcării rezultatelor obținute de aceste entități pe parcursul anului 2022. 

Șefa Guvernului a salutat extinderea rețelei centrelor de tineret cu încă 8 asemenea spații, care completează rețeaua existentă formată din 22 de centre la nivel raional și 22 la nivel local.

„Este necesar să creăm sinergii între Guvern, administrațiile publice locale și organizațiile societății civile. Aceste centre oferă tinerilor posibilități de practicare a voluntariatului, de informare, implicare civică și participare activă la viața obștească, dezvoltare personală, orientare vocațională, activități pentru timpul liber. Prin implicarea în activitatea unor asemenea centre, tinerele și tinerii contribuie la soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitățile lor. În acest sens, le suntem recunoscători partenerilor noștri de dezvoltare pentru tot suportul acordat în fondarea lor”, a menționat prim-ministra.

Natalia Gavrilița a vorbit despre Strategia Tineret 2030 care are 3 priorități majore: programe mai calitative pentru tineret – bazate pe necesitățile lor reale, încurajarea participări civice a tinerilor și  susținerea directă a inițiativelor organizațiilor de tineret. De asemenea, prim-ministra a evidențiat acțiunile și măsurile întreprinse de Guvern în ultimul an, menite să încurajeze tinerii să studieze și să muncească în țară.

Șefa Executivului s-a referit și la faptul că, în ciuda tuturor dificultăților generate de războiul de la granițe și a crizelor confruntate de întreaga societate, s-a reușit creșterea burselor pentru studenții doctoranzi și majorarea cu 7% a cuantumului burselor pentru elevii din învățământul profesional tehnic și superior. Prim-ministra Gavrilița a vorbit și despre proiectul de lege care prevede majorarea burselor pentru sportivii olimpici. Astfel, 120 de sportivi de performanță din Republica Moldova vor primi burse de două ori mai mari, începând de anul viitor.

La final, Natalia Gavrilița a înmânat premii pentru câteva categorii: cel mai bun lucrător de tineret, cel mai bun specialist de tineret și pentru liderul de tineret. De asemenea, prim-ministra a menționat că municipiul Ungheni a fost declarat „Capitala Tineretului 2023”.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata