Noi facilități pentru agricultori

Măsurile destinate susținerii agricultorilor, care au avut parte de pierderi din cauza secetei, au intrat în vigoare. Astfel, începând de astăzi, producătorii au fost scutiți de achitarea impozitelor salariale pentru a beneficia de rambursarea TVA.

Totodată, legea prevede subvenționarea dobânzilor achitate indiferent de perioada contractării creditelor, iar mărimea sumei pasibile rambursării TVA cu suma impozitului funciar calculat și declarat a fost majorată.

De asemenea, a fost instituit și moratoriul la controalele fiscale până la 31 decembrie 2020.

Potrivit proiectului legislativ care a fost publicat în Monitorul Oficial, producători agricoli afectați de calamitățile naturale sunt considerați agenții economici care au suportat pierderi ale producției agricole de peste 50%, pe o suprafață de minim 30% din totalul terenurilor deținute în folosință sau posesie, din cauza calamităților naturale produse în anul 2020.

Cererile de subvenționare a dobânzilor și rambursare a TVA pot fi depuse, începând de astăzi, termenul de examinare a acestora fiind de 15 de zile lucrătoare.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata