Oamenii legii au identificat persoana care l-a omorât pe cetățeanul turc, Izzet Eren, la 10 iulie curent
Oamenii legii au identificat persoana care l-a omorât pe cetățeanul turc, Izzet Eren, la 10 iulie curent. Două persoane au fost reținute, iar asasinul deocamdată nu a fost localizat. Una dintre persoanele reținute este originară din Republica Moldova. Informațiile au fost făcute publice de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, și șeful Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale PCCOCS, Viorel Furtună.
VIOREL CERNĂUȚEANU, șeful Inspectoratului General al Poliției: „La data de 15 iunie, în Republica Moldova, prin Aeroportul Internațional Chișinău cu ruta Larnaca-Chișinău intră doi cetățeni străini. Aceste două persoane au fost preluate de către o cetățeancă a Republicii Moldova care este al treilea complice în procesul respectiv. Cetățeancă a Republicii Moldova care conform analizelor făcute pe parcursul mersului urmării penale s-a constatat că de fapt este și concubina complicelui nr.1. La fel, vreau să precizez că aceste două persoane, deci killerul și complicele nr.1 anterior au mai fost pe teritoriul Republicii Moldova. Aceste persoane anterior au fost, conform cercetărilor efectuate de către colegi, au fost fixați în unele tiruri din Chișinău.”
Așadar, pe 28-30 iunie, complicele numărul 1 a închiriat un autoturism cu care a explorat zona în care urma să fie comisă crima. În plus, acesta locuia într-un apartament din apropierea locului faptei, de unde putea monitoriza zona cu o cameră video instalată pe balcon. În aceeași perioadă, asasinul a achiziționat o bicicletă pe care urma să o folosească în ziua crimei.
VIOREL CERNĂUȚEANU, șeful Inspectoratului General al Poliției: „Evenimentul în ziua respectivă începe cu ora 15:20, atunci când killerul se deplasează în direcția unui centru comercial. La 15:36 de fapt achiziționează bicicleta din centrul comercial, unde refuză de a da datele pentru a beneficia de anumite reduceri și în același timp nici nu dorește obținerea garanției pentru bicicletă.”
În dimineața zilei de 11 iulie, asasinul a fost surprins de camerele de supraveghere pe o trecere de pietoni de pe bulevardul Kiev din Chișinău, la ora 11:15. La ora 11:31, acesta a comis crima și a părăsit rapid locul faptei, întorcându-se în apartamentul închiriat.
VIOREL CERNĂUȚEANU, șeful Inspectoratului General al Poliției: „La orele 12:26 părăsește apartamentul închiriat. La 12:33 este fixat pe Calea Moșilor, iar la orele 12:46 deja este fixat cum intră în Gara de Nord.”
Ulterior, toți cei trei implicați în omorul cetățeanului turc au părăsit țara.
VIOREL CERNĂUȚEANU, șeful Inspectoratului General al Poliției: „Complicele nr.1 a părăsit teritoriul Republicii Moldova la data de 3 iulie cu ruta Chișinău-Istambul. Complicele nr.2, cel care a închiriat mijloacele de transport și a asigurat procesul de deplasare aici, părăsește teritoriul Republicii Moldova la data de 10 iulie, deci prin punctul de trecere a frontierei Leușeni la 14:50. La 17:55 auto deja este predat la parcarea din Iași, iar a doua zi, la data de 11 iulie, orele 11:46 părăsește teritoriul României, la fel prin vama Petea, trecea frontierei cu Ungaria. Killerul la data de 10 iulie, orele 13:30, are loc îmbarcarea în rutiera care se deplasează spre Iași. La 16:25 a părăsit teritoriul Republicii Moldova prin vama Sculeni. În aceiași zi la orele 19:50, prin aeroportul din Iași pleacă spre direcția Bermago.”
Potrivit anchetatorilor, motivul crimei este răzbunarea personală. În 2012, victima Eren Izzet l-a omorât pe fratele asasinului. Pe 5 august, complicii și asasinul au fost dați în căutare internațională, iar pe numele lor au fost emise mandate de arestare. La 30 august, complicele numărul 1 a fost reținut în Marea Britanie, iar autoritățile moldovene încearcă în prezent să clarifice posibilitatea extrădării acestuia.
VICTOR FURTUNĂ, procurorul șef interimar al PCCOCS: „La ziua de ieri, complicele nr.3, au fost efectuate percheziții la domiciliile și automobilele acestuia și a fost reținut pe 72 de ore. În continuare urmează a fi emisă o ordonanță de punere sub învinuire pe numele persoanei și decisă măsura preventivă care urmează a fi aplicată.”
Toate persoanele implicate riscă pedepse de la 15 la 20 de ani de închisoare sau chiar detenție pe viață. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile continuă să colaboreze cu partenerii internaționali pentru a aduce toți suspecții în fața justiției.