Au lăsat munca peste hotare pentru a iniția o afacere în agricultură acasă. Este vorba despre două familii din Căușeni care au pus la un loc toți bănuții munciți în afara țării și au decis să se asocieze pentru a crește legume în sere. În prezent aceștia cultivă roșii, castraveți, ardei dulce și vinete, iar toată producția a vând împreună la piață. Potrivit lor, cu multă muncă și dedicație este posibil să câștigi bani și pe meleagurile natale, transmite Studio-L.
„Trei ani în urmă, când aveam un buget și doream să facem ceva acasă, să stăm acasă lângă copii, lângă familie și datorită lui Nicolae, că lui îi place, a venit decizia și încercăm. Iată, încet-încet, prima dată cu două sere, apoi cinci, apoi câmp și, slava Domnului, am intrat în joc și deocamdată mergem înainte. Cine dorește și muncește acasă și cine este harnic se lucrează și ai un venit acasă. Nu-i neapărat să pleci peste hotare. Drept că înainte de a realiza s-a muncit și peste hotare, că nu mai făceam nimic aici dacă nu ai o bază mai bună.”
În 2025, cele două familii au plantat roșiii și castraveți în terenul protejat, iar la sfârșit de aprilie în jurul celor patru sere, au pus ardei și vânătă.
„De mic îmi place agricultura. Foarte tare îmi place. Din acest motiv și am vorbit cu partenerii noștri și ne-am apucat să încercăm. S-a primit totul bine în toți acești ani și mergem mai departe. Este un hectar de tot cu câmp deschis și jumătate de hectar este în sere. Avem roșii, castraveți în sere. Afară avem vânătă și ardei dulce. Din februarie până în octombrie lucrăm și două luni sunt libere.”
Potrivit fermierilor, acest sezon a fost unul mai deosebit din punct de vedere meteorologic. Temperaturile scăzute de până acum au supus fermierii la o serie de cheltuieli neprevăzute atât pentru încălzire, cât și pentru îngrășăminte și fertilizanți.
„Anul acesta foarte greu a fost, deoarece a fost rece anul și este foarte, foarte multe au fost pierderi. Chiar și acum se văd minusuri care au afectat. Când este cald și bine roșiile se leagă toate uniform, dar sunt mici care așa și o să rămână. Nu se vor face mai mari. Deja la alți struguri o să fie totul normal, dar acelea care au rămas așa – așa și rămân. Nu se vor umple mai departe.”
Din cauza temperatorilor scăzute roșiile din sera celor două familii vor fi coapte abia peste două-trei săptămâni, motiv pentru care prețurile vor fi mai mari față de anul trecut.
„Anul acesta, din cauza frigului, foarte multe plante se îmbolnăvesc și mult foc, și tot asta este costisitor, și bineînțeles că și leguma este scumpă. Să o vedem în ladă la piață este foarte multă muncă. Cei mai scumpi sunt castraveții. Cu 55 de lei am vândut și deja încet-încet acum 25 de lei și 20 de lei, în funcție de piață. Dacă este mai frig, prețul se ridică. Dacă este mai cald, el rodește mai bine și bineînțeles că și prețul scade. Roșii deocamdată nu am vândut, deoarece suntem în așteptare. Bostăneii tot așa – au fost și 25 de lei și 20 de lei.”
Legumicultorul irigă legumele cu ajutorul unui sistem prin picurare și folosește o folie de mulcire, care nu permite ca apa să se evaporeze rapid și menține căldura în sol atunci când este frig.
„Ardeiul deja se leagă încetișor. De mâine începem copilirea. De jos trebuie de rupt toate frunzele cu tot cu lăstar. Noi primul an abia punem ardei. Am avut în seră într-un an, primul an, și acum am încercat în câmp să vedem. Poate va fi totul bine. Nu va fi gheață și o să trecem prin toate. Are vreo două luni în câmp. A fost tot frig, a stat locului, nu creștea. Cum s-a încălzit afară, nu a fost tare afectată, dar nu lucra rădăcina. Când este frig rădăcina nu lucrează. După ce se încălzește pământul, la 15 grade, începe a lucra rădăcina și începe a crește planta.”
Fermierii spun că vor să își dezvolte afacerea și că de la an la an moldovenii preferă tot mai mult legume produse acasă.