Oazu Nantoi spune că este bine și că trauma pe care a primit-o nu este gravă

Oazu, cel care ar fi suferit un accident în timpul saltului cu parașuta, în timp ce se afla la munte, în Bulgaria, spune că este bine și că trauma primită nu este una gravă.

Acesta a fost adus în această dimineață la Chișinău cu un echipaj SMURD și internat la spitalul de Urgență.

„La 24 iulie, participând la Cupa Europei de Est – Precizia aterizării, etapa din Bulgaria, în urma unui salt cu parașuta, am suportat o traumă la aterizare. Investigațiile medicale locale au indicat că este necesară transportarea mea acasă într-o poziție orizontală și fixată. Deoarece caracterul traumei nu mi-a permis să revin în Moldova la volanul propriei mașini, am apelat la asistența unui echipaj SMURD terestru. Investigațiile adiționale în Chișinău au relevat că trauma nu e gravă, iar reabilitarea ar putea fi mai scurtă decât s-a crezut inițial. Totodată, aș vrea să aduc mulțumiri tuturor oamenilor buni care și-au manifestat compasiunea și consideraţia în legătură cu acest incident nefericit”, a scris Nantoi pe Facebook.

Nantoi este vicepreședintele Federației de Parașutism din Moldova. Oazu Nantoi este, în prezent, deputat în Parlament și membru al fracțiunii parlamentare PAS. S-a lansat în politică în 1989, când a fost ales vicepreşedinte al Sfatului Frontului Popular din Moldova.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata