Palestinienii salută acordul de încetare a focului dintre Israel și Hamas

Palestinienii strămutați din centrul Fâșiei Gaza au salutat vineri acordul de încetare a focului dintre Israel și Hamas, exprimându-și speranța că, în sfârșit, se vor putea întoarce acasă.

„Când am auzit vestea armistițiului, am fost foarte fericiți, gândindu-ne că ne vom întoarce la casele noastre, că vom reconstrui, ne vom întoarce la școli, că ne vom simți în siguranță și vom trăi în pace. Dar sunetul bombardamentelor și al distrugerii nu s-a oprit nici până în acest moment. Sperăm că se va opri foarte curând, că această suferință se va sfârși și că toate popoarele lumii vor trăi în siguranță și pace – noi și toate popoarele, toți cei care au trăit lângă noi, aproape sau departe – și că niciun alt popor nu va trece prin ceea ce am trăit noi.”

Guvernul Israelului a ratificat vineri un acord de încetare a focului cu gruparea militantă palestiniană Hamas, deschizând calea pentru suspendarea ostilităților din Gaza în termen de 24 de ore și eliberarea ostaticilor israelieni de acolo în termen de 72 de ore de la intrarea în vigoare.

Cabinetul israelian a aprobat acordul vineri dimineață, la aproximativ 24 de ore după ce mediatorii au anunțat încheierea înțelegerii, care prevede eliberarea ostaticilor israelieni în schimbul unor prizonieri palestinieni, precum și începutul retragerii graduale a trupelor israeliene din Gaza, în cadrul inițiativei președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului de doi ani din Gaza.

Atât israelienii, cât și palestinienii s-au bucurat după anunțarea acordului, considerat cel mai important pas făcut până acum pentru a pune capăt războiului în care peste 67.000 de palestinieni și-au pierdut viața și pentru a recupera ultimii ostatici rămași în captivitate, răpiți de Hamas în atacurile sângeroase care au declanșat ofensiva.

Urmărește și