Parlamentul, Președinția și alte instituții publice, renunță la gaz. Vor fi conectate la sursa centralizată de încălzire

Compania Termoelectrica S.A. anunță că este în proces de finalizare a procedurilor de reconectare, prin semnarea contractelor de furnizare a serviciilor de termoficare cu 12 instituții publice. Printre acestea sunt clădirile Parlamentului, Președinției, Comisiei Electorale Centrale și al mai multor ministere.

Acțiunea vine în contextul asigurării securității energetice a statului, prin micșorarea consumului de gaze naturale la nivel de țară și majorarea utilizării resurselor energetice alternative, inclusiv având în vedere asigurarea eficienței energetice și producerea energiei termice și electrice în cogenerare”, se mai spune în comunicatul Termoelectrica.

Cei de la termoelectrica dau asigurări că aceste clădiri ale instituțiilor publice dispun de tot echipamentul termotehnic necesar pentru consum de energie termică în cadrul Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata